Categories: Fără categorie

Nicuşor Dan face treaba justiţiei şi confirmă interferenţa Rusiei în alegerile din România: „Statul român ar fi trebuit să prevină!”

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, luni, că NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale.

Nicuşor Dan consideră că statul român trebuie să vină cu noi probe, pe măsură ce le descoperă, dar avertizează că inclusiv state cu structuri performante de intelligence dovedesc destul de greu astfel de interferenţe.

”Îi îndemn pe cei care încă se îndoiesc de interferenţele Rusiei în alegerile din noiembrie 2024 din România să citească comunicatele de mai jos”, a scris, luni, pe Facebook, Nicuşor Dan, distribuind patru comunicate de presă emise de NATO, Consiliul Europei şi ale Guvernului britanic. 

Potrivit şefuluii statului, ”încercările de implicare a unor forţe statale străine în alegerile din ţara noastră din lunile precedente au fost pentru prima oară condamnate în declaraţii oficiale ale NATO şi ale Uniunii Europene”.

”NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale. Evident, statul român trebuie să vină cu noi probe, pe măsură ce le descoperă, şi ar fi trebuit să prevină ceea ce s-a întâmplat în noiembrie 2024”, a mai transmis preşedintele pe Facebook.

Acesta se referă la unul dintre documente, aparţinând Marii Britanii.

”Dacă vă uitaţi însă la documentul tehnic publicat de guvernul Marii Britanii prin care dezvăluie acţiuni ale GRU (veţi observa că, inclusiv pentru state recunoscute pentru activitatea lor de intelligence, dovedirea unor astfel de interferenţe este un proces de durată”, a mai transmis preşedintele.

Preşedintele Nicuşor Dan, care a făcut, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndreptate împotriva mai multor state, inclusiv România.

”Salut punctele de vedere”, a declarat Nicuşor Dan, adăugând că este important pentru a înţelege situaţia alegerilor din România din ultimul an.

La rândul său, cancelarul german Friedrich Merz a afirmat că alegerile din România au fost influenţate masiv de entităţi din Rusia.

NATO şi UE au condamnat, vineri, activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse (GRU) şi îndreptate împotriva mai multor state membre NATO şi ale Uniunii Europene. Ministerul de Externe transmite că actorii subordonaţi GRU au vizat instituţii publice, operatori de infrastructură critică şi alte entităţi de pe teritoriul Alianţei şi al Uniunii Europene, inclusiv din România.

Alegerile prezidenţiale derulate în 24 noiembrie 2024 au fost anulate de Curtea Constituţională, fiind reluat întreg procesul, după ce documente ale diferitor servicii de informaţii, desecretizate de către CSAT, au vorbit despre influenţa unor actori statali şi non-statali asupra procesului electoral.

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu rămâne sub control judiciar după ce Judecătoria Sectorului 1 i-a respins cererea de ridicare a măsurii preventive. Decizia instanţei este definitivă.

”În temeiul art. 215 ind.1 alin. 5 C.proc.pen. rap. la art. 213 C.proc.pen. respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de inculpatul Georgescu Călin, …, împotriva ordonanţei nr. 2226/221/P/2023/d1 din data de 06.06.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de prelungire a măsurii preventive a controlului judiciar”, se arată în minuta instanţei.

Călin Georgescu este obligat la plata sumei de 100 de lei reprezentând cheltuieli judiciare. Decizia Judecătoriei Sectorului 1 este definitivă.

În 26 februarie, Parchetul ICCJ a anunţat punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Călin Georgescu, printre acuzaţii aflându-se instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, comunicarea de informaţii false, fals în declaraţii în formă continuată privind sursele de finanţare a campaniei electorale şi declaraţile de avere.

Ulterior, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a PICCJ a dispus extinderea urmăririi penale pentru promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, după ce Georgescu a citat, la un post de televiziune, din Corneliu Zelea Codreanu şi Ion Antonescu.

BREAKING NEWS

Recent Posts

ȘOC! Poștărița comunei, prinsă în fapt în timp ce făcea…

O poștăriță din Constanța este acuzată de delapidare, fals și uz de fals, după ce…

10 ore ago

Caz șocant în Constanța! O poștăriță a falsificat zeci de semnături pentru a încasa pensii și alocații

O poștăriță din Constanța este acuzată de delapidare, fals și uz de fals, după ce…

10 ore ago

Tragedie la școala din Botoșani: Un băiat de 14 ani a murit după ce s-a prăbușit la ora de sport

Un incident tragic a avut loc marți în sala de sport a Școlii Gimnaziale „Mihai…

11 ore ago

Tragedie la școală: Un copil de 14 ani din Botoșani a murit în timpul orei de sport

Un elev în vârstă de 14 ani a murit după ce s-a simțit rău și…

11 ore ago

Noi detalii din ancheta morții fulgerătoare a lui Marius. Românul a decedat pe un șantier naval din Italia

Marius se afla într-o încăpere cu prea puțin oxigen, murind în timpul unei verificări la…

o zi ago

Jojo suferă cumplit, după ce a pierdut-o pe Garbo: „Astăzi mi s-a frânt inima la plecarea ei.”

Vedeta a dezvăluit ce s-a întâmplat, dat și ce lecții importante a învățat în ultimii…

o zi ago