Categories: Fără categorie

Nepalez găsit inconștient pe marginea unui drum din Vaslui. Un jandarm aflat în timpul liber l-a salvat

Un nepalez a fost găsit inconștient pe marginea unui drum din Vaslui. Bărbatul a fost salvat de un jandarm aflat în timpul liber

Un cetățean nepalez a leșinat pe marginea unui drum din județul Vaslui. Acesta a fost găsit inconștient de un jandarm aflat în timpul liber. Din primele informații, starea sa era un gravă, însă alarma a fost dată și o ambulanță s-a deplasat la fața locului. Medicii au reușit să-l stabilizeze și l-au transportat la spital.

Un nepalez a fost găsit inconștient pe marginea unui drum din apropiere de comuna Dodești, județul Vaslui. Acesta era în stare gravă. Din fericire, însă, la acel moment, un jandarm se îndrepta spre casă, așa că l-a observat și i-a acordat primul ajutor. De asemenea, a sunat la numărul unic de urgență 112 și a solicitat o ambulanță.

Medicul sosit la fața locului l-a preluat pe bărbat, l-a stabilizat, iar mai apoi l-a transportat la spital pentru mai multe investigații. Surse din spital susțin că nepalezul și-ar fi pierdut cunoștința din cauza consumului excesiv de alcool. De asemenea, acesta ar fi angajat la o firmă din apropiere, potrivit observatornews.ro.

Inspectoratul de Jandarmi Județean a transmis un mesaj de felicitare pentru jandarmul vasluian care a sărit în ajutorul bărbatului: „Aflat în timpul liber, colegul nostru Pascal Denis se întorcea spre casă, în comuna Dodești. Pe marginea drumului a observat o persoană căzută. A oprit imediat și, apropiindu-se, l-a recunoscut: era un bărbat de naționalitate nepaleză, angajat la o firmă din zonă.

Împreună cu alte persoane aflate acolo, i-a acordat primul ajutor și a sunat la 112. A rămas lângă el până la sosirea echipajului medical, care l-a preluat stabilizat. Felicitări colegului nostru și persoanelor care au intervenit pentru promptitudinea și implicarea lor!”.

BREAKING NEWS

Recent Posts

ȘOC! Poștărița comunei, prinsă în fapt în timp ce făcea…

O poștăriță din Constanța este acuzată de delapidare, fals și uz de fals, după ce…

7 ore ago

Caz șocant în Constanța! O poștăriță a falsificat zeci de semnături pentru a încasa pensii și alocații

O poștăriță din Constanța este acuzată de delapidare, fals și uz de fals, după ce…

7 ore ago

Tragedie la școala din Botoșani: Un băiat de 14 ani a murit după ce s-a prăbușit la ora de sport

Un incident tragic a avut loc marți în sala de sport a Școlii Gimnaziale „Mihai…

7 ore ago

Tragedie la școală: Un copil de 14 ani din Botoșani a murit în timpul orei de sport

Un elev în vârstă de 14 ani a murit după ce s-a simțit rău și…

7 ore ago

Noi detalii din ancheta morții fulgerătoare a lui Marius. Românul a decedat pe un șantier naval din Italia

Marius se afla într-o încăpere cu prea puțin oxigen, murind în timpul unei verificări la…

o zi ago

Jojo suferă cumplit, după ce a pierdut-o pe Garbo: „Astăzi mi s-a frânt inima la plecarea ei.”

Vedeta a dezvăluit ce s-a întâmplat, dat și ce lecții importante a învățat în ultimii…

o zi ago