Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

O elevă de 12 ani și-a pierdut viața după ce a fost nimerită în cap cu o sticlă metalică, aruncată de o colegă de clasă. Copila își apăra sora

O elevă de 12 ani și-a pierdut viața după ce a fost lovită în cap cu o sticlă metalică aruncată de o colegă de clasă. Tragedia s-a petrecut într-o școală din Los Angeles.

Potrivit familiei, fata a intervenit pentru a-și apăra sora în timpul unui conflict izbucnit între elevi. În timpul altercației, o colegă a aruncat o sticlă de apă din metal care a lovit-o direct în cap. După impact, copila a început să acuze dureri puternice de cap.

Incidentul a avut loc pe holurile liceului Reseda Charter High School. Fata a fost evaluată inițial, însă a fost trimisă acasă. În zilele următoare starea ei s-a agravat, iar la scurt timp a leșinat.

Medicii au descoperit că suferise o hemoragie cerebrală severă. Copila a fost transportată de urgență la spitalul de copii UCLA Mattel Children’s Hospital, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale complexe. În ciuda eforturilor depuse de medici, organismul ei nu a mai rezistat, iar inima i-a cedat în jurul orei 3:30 dimineața.

Familia este devastată de durere. Mama fetei a spus că aceasta era cea mai mică din familie și aducea mereu bucurie în viața celor din jur. Îi plăcea muzica, voleiul și plimbările cu câinii familiei și avea multe planuri pentru viitor.

După tragedie, colegii și apropiații au organizat un protest în fața școlii. Ei cer explicații și măsuri clare pentru a preveni astfel de incidente și spun că își doresc dreptate pentru fetița care și-a pierdut viața.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *