Mihai a murit la doar 41 de ani, după o lungă luptă cu boala. Polițistul, plâns acum de toți colegii: ”Vei rămâne mereu în amintirea noastră”
Doliu în rândul polițiștilor din Harghita.
Încă un om al legii s-a stins din viață, lăsând în urma sa numai durere. Mihai Țăran avea doar 41 de ani, dar după o luptă lungă și grea cu o boală care i-a schimbat radical viața, acum colegii lui îi anunță decesul.
Pe Facebook, alături de poza lui Mihai, s-a distribuit un mesaj plin de durere, prin care colegii de serviciu îi plâng plecarea la ceruri, subliniază durerea lăsată de Mihai în urmă și se arată a fi alături cu sufletul de familia îndoliată.
Se spune că după ani de muncă împreună, de momente grele și frumoase, o suferință îndelungată din cauza unei boli crunte l-a luat pe Mihai din rândul lor. Agent șef adjunct, Mihai este vorbit acum la trecut de colegii lui, care se roagă pentru familia acestuia, să primească putere divină să treacă peste o asemenea pierdere, iar pentru colegul lor să îi ajungă sufletul la Dumnezeu.
”IN MEMORIAM – ȚĂRAN MIHAI. Cu profundă tristețe, ne luăm rămas-bun de la colegul nostru, agent-șef adjunct de poliție ȚĂRAN MIHAI, din cadrul Poliției Municipiului Gheorgheni – Biroul Criminalistic, care s-a stins din viață la doar 41 de ani, după o îndelungată suferință.
Plecarea sa lasă un gol în sufletele celor care l-au cunoscut și alături de care a împărțit ani de muncă și momente din viață. În aceste clipe dureroase, suntem cu gândul alături de familia îndoliată și de toți cei care l-au prețuit. Le transmitem sincere condoleanțe și puterea de a trece peste această pierdere. Vei rămâne mereu în amintirea noastră, Mihai. Dumnezeu să te odihnească în pace!”, este mesajul polițiștilor din Harghita pentru colegul pe care l-au pierdut.
Pe drum am văzut întâmplător cum fiica mea, împreună cu nepotul meu, cerșea îmbrăcată în…
O tânără în vârstă de 21 de ani, din Turda, județul Cluj, a fost găsită…
Autor: Diana Bostan 06 nov 2026 Vești bune pentru profesori Profesorii care nu au primit…
Codruța Filip pare să știe foarte bine ce își dorește de la un bărbat și…
În ultimele zile, pe internet au început să circule zvonuri despre despărțirea Amaliei și a…
Un accident grav de autobuz a avut loc, vineri dimineață, în regiunea Ain din Franța.…