Unii spun că până și însuși Zamolxe, zeul suprem al dacilor, a băut apă din această cascadă. Aici găsești apa nemuririi și s-a aflat că și Nicolae Ceaușescu le-a interzis oamenilor să bea din această apă pură. Iată unde se află! Peisajul este unul de-a dreptul spectaculos și nici nu te-ai gândi că este din țara noastră.
Cascada 7 Izvoare este considerată cea mai pură sursă de apă care curge la suprafața României. Cu un debit de aproximativ 400 de litri pe secundă, este o atracție atât pentru români, cât și pentru turiștii de pretutindeni.
Locul din România unde găsești ”apa nemuririi”
Sursa se alimentează din pâraiele unui lac subteran aflat la o altitudine de 1.300 de metri. Apa transportată de cele 7 izvoare este creditată drept cea mai pură și mai energizantă din lume, fără nitriți și nitrați.
Munţii Bucegi se întind pe o suprafaţă de 300 de kilometri, pătraţi între Valea Prahovei şi Valea Ialomiţei. Multe legende sunt legate de această apă miraculoasă. Cercetătorii români și străini au descoperit că apa ar trece printr-un depozit de argint.
Așadar, se spune că acest depozit de argint împiedică creșterea bacteriilor care pot apărea în apă, regularizând structura moleculară până la cea ideală. Această apă conține calciu, magneziu și sodiu.
Această apă era consumată doar de familia Ceaușescu
În perioada comunistă, această apă era consumată doar de familia Ceaușescu. Cascada 7 Izvoare se află la doar 15 minute de Lacul Scropoasa. Cunoscută și sub numele de apa lui Zamolxe, Cascada 7 Izvoare a fost descoperită în urmă cu mai bine de 2.000 de ani.
Începând cu anul 1927, rezultatele cercetătorilor au arătat că apa care curge în 7 izvoare diferite nu conține bacterii. Numele cascadei nu este ales la întâmplare, deoarece numărul 7 are semnificația celor 7 mări și 7 țări care te duc în jurul lumii, crearea lumii în doar 7 zile, cele 7 miracole ale lumii.
Această apă a fost considerată și una dintre comorile lumii. Poveștile și legendele sunt, de asemenea, numeroase.
Am cumpărat mereu carne din același magazin de încredere. Cunosc acel loc de mulți ani…
La ordinul mamei unui miliardar, toate servitoarele din conacul lor trebuiau să-și țină fețele acoperite…
Zi importantă în familia lui Paul Nicolau, cunoscut drept Pescobar! Afaceristul și Lavinia își unesc…
💫 „Ea credea că va avea doar gemeni… dar ceea ce a spus medicul a…
Le vezi uneori în lumina naturală: mici umflături albe, rotunde, perfect netede, care apar sub…
Pe drum am văzut întâmplător cum fiica mea, împreună cu nepotul meu, cerșea îmbrăcată în…