Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Mircea Lucescu, la Terapie Intensivă: starea lui s-a înrăutățit! Anunțul făcut de SUUB

Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu (80 de ani) s-a înrăutățit, din nou, în noaptea de sâmbătă spre duminică, astfel că staff-ul medical de la Spitalul Universitar din București a decis mutarea acestuia în secția de Anestezie și Terapie Intensivă.

Veștile păreau bune în privința lui ”Il Luce”, mai ales că acesta a avut parte sâmbătă, 4 aprilie, de o zi mai bună. Fostul selecționer chiar a putut să se ridice din pat, a și mâncat, la fel cum s-a întâmplat și vineri seara.

Anunțul SUUB, după ce starea de sănătate a lui Mircea Lucescu s-a înrăutățit: ”Aritmiile au devenit severe și nu au mai răspuns la tratament”

De altfel, medicii i-au permis și soției sale, Neli, să îl viziteze pe Mircea Lucescu, în salon, semn că situația sa medicală părea a fi una bună.

Lucrurile s-au complicat însă spre seară și mai ales pe parcursul nopții. Duminică dimineață, reprezentanții SUUB au oferit detalii legate de situația reputatului antrenor.

”Facem următoarele precizări de interes, ca urmare a atenției publice manifestate:

Sâmbătă, pe parcursul serii, pacientul a repetat aritmiile cardiace importante, prompt tratate de către echipa de gardă din secția de cardiologie.

Duminică, în cursul nopții, aritmiile au devenit severe și nu au mai răspuns la tratament. Starea pacientului s-a înrăutățit, necesitând transferul în secția de Anestezie și Terapie Intensivă.

În prezent, nu sunt elemente noi de evoluție!

Vom reveni public dacă situația va impune acest lucru.

Facem apel la respectul tuturor pentru intimitatea și demnitatea oricărui pacient internat în SUUB”, au anunțat cei de la SUUB.

Mircea Lucescu a suferit vineri un infarct miocardic acut

În cursul dimineţii de vineri, 3 aprilie 2026, Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut. El a fost preluat de urgenţă din secţie şi dus în sala de intervenție, unde a beneficiat prompt de intervenţiile medicale şi terapeutice necesare, conform protocoalelor în vigoare, fiind supus unei angioplastii primare.

După intervenţie, starea lui Mircea Lucescu era stabilă, sub monitorizare atentă de specialitate, el rămânând internat în cadrul Secţiei de Cardiologie.

Ulterior, reprezentanţii unităţii sanitare au anunţat că ”pacientul este stabil, conştient şi cooperant cu personalul medical”.

Marți, 31 martie, chiar în ziua meciului cu Slovacia, Lucescu a fost operat la Spitalul Universitar. Selecționerului i s-a montat un defribilator cardiac intern. A fost o intervenție minim invazivă, care a avut succes.

Mircea Lucescu este internat la Spitalul Universitar din 29 martie

Lucescu a fost transportat la Spitalul Universitar din cantonamentul echipei naţionale, la 29 martie, după ce a suferit o tulburare majoră de ritm cardiac.

El a fost supus unei intervenţii chirurgicale chiar în ziua meciului amical al României cu Slovacia, scor 0-2.

Medicii i-au montat tehnicianului în vârstă de 80 de ani un defibrilator în piept, acesta având rolul de a regla bătăile inimii.

Mircea Lucescu a mai fost internat o dată în acest an, timp de câteva zile în ianuarie şi februarie, din cauza unei infecţii subcutanate. A fost spitalizat la Bucureşti, iar apoi a plecat în Belgia pentru investigaţii medicale.

După evaluări medicale, în februarie FRF anunţa că Mircea Lucescu urma să fie alături de naţională la barajul pentru Cupa Mondială, ceea ce s-a şi întâmplat.

Cu Lucescu pe bancă, la 26 martie „Tricolorii” au fost învinşi în deplasare de Turcia, scor 1-0. Nu a mai putut fi alături de echipă şi în Slovacia, deoarece a ajuns la spital după problema cardiacă suferită în cantonament.

Mircea Lucescu a avut probleme medicale şi anterior. În mai 2023, antrenorul a suferit o intervenţie chirurgicală la picior în Ucraina. El suferea de coxartroză. În ianuarie 2025 a fost operat din nou, la şoldul drept, la Bucureşti.

Lucescu şi-a încheiat joi mandatul de selecţioner al echipei naţionale a României.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *