Categories: Fără categorie

Jandarmi înarmați până în dinți, la metrou în București, a doua zi consecutiv. Explicațiile Jandarmeriei Române

Jandarmii au devenit o prezență obișnuită în stațiile de metrou din București. Un echipaj al BSIJ (Brigada Speciala de Intervenție a Jandarmeriei), înarmat până în dinți, a fost prezent pentru a doua zi consecutiv la metrou în București.

Motivul prezenței jandarmilor la metrou

Principalul scop al prezenței jandarmilor este prevenirea incidentelor, a transmis Jandarmeria Română în cadrul unui comunicat de presă.

Ei asigură ordinea publică și securitatea călătorilor. De asemenea, sunt pregătiți să intervină rapid în cazul unor conflicte sau tulburări.

Potrivit Jandarmeriei Române, echipajul prezent la metrou provine din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei iar echipamentul lor este cel standard pentru această unitate specializată.

Un echipaj de jandarmi înarmați cu arme automate a fost văzut și marți, 12 august, în stația de metrou Obor din București. Jandarmeria Română a oferit explicații privind prezența jandarmilor înarmați în stațiile de metrou din București, de abia după ce mai mulți cetățeni au postat pe rețelele de socializare fotografii cu aceștia.

„Am primit mai multe fotografii cu prezența jandarmilor la metrou. Dacă îi întâlniți, nu trebuie să vă speriați! Nu înseamnă că s-a întâmplat ceva grav”, a transmis Jandarmeria Română.

Cetățenii s-au arătat curioși despre echipamentul de intervenție al jandarmilor. Jandarmeria a explicat că aceștia fac parte din Brigada Specială de Intervenție, iar echipamentul este standard pentru această structură.

„Trebuie să știți că sunt acolo pentru siguranța voastră! Solicitați-le sprijinul, în situația în care aveți nevoie. Chiar și o fotografie, dacă vi se par a fi instagramabili”, a mai transmis Jandarmeria.

BREAKING NEWS

Recent Posts

ȘOC! Poștărița comunei, prinsă în fapt în timp ce făcea…

O poștăriță din Constanța este acuzată de delapidare, fals și uz de fals, după ce…

8 ore ago

Caz șocant în Constanța! O poștăriță a falsificat zeci de semnături pentru a încasa pensii și alocații

O poștăriță din Constanța este acuzată de delapidare, fals și uz de fals, după ce…

8 ore ago

Tragedie la școala din Botoșani: Un băiat de 14 ani a murit după ce s-a prăbușit la ora de sport

Un incident tragic a avut loc marți în sala de sport a Școlii Gimnaziale „Mihai…

9 ore ago

Tragedie la școală: Un copil de 14 ani din Botoșani a murit în timpul orei de sport

Un elev în vârstă de 14 ani a murit după ce s-a simțit rău și…

9 ore ago

Noi detalii din ancheta morții fulgerătoare a lui Marius. Românul a decedat pe un șantier naval din Italia

Marius se afla într-o încăpere cu prea puțin oxigen, murind în timpul unei verificări la…

o zi ago

Jojo suferă cumplit, după ce a pierdut-o pe Garbo: „Astăzi mi s-a frânt inima la plecarea ei.”

Vedeta a dezvăluit ce s-a întâmplat, dat și ce lecții importante a învățat în ultimii…

o zi ago