Categories: Fără categorie

Impacare neasteptata in showbiz-ul romanesc. Aveau deja alte relatii, acum sunt din nou impreuna

Anul trecut se anunța despărțirea, însă acum am putea vorbi de o împăcare. Lidia Buble și-ar fi dat întâlnire cu fostul partener. Când și cum s-a întâmplat.

Dacă în luna decembrie Lidia Buble și Harlys Becerra, actorul cubanez, și-au spus adio după puțin timp de relație, lucrurile par să fi început cu dreptul în noul an.

Ei bine, cei doi au renunțat în a se mai urmări pe rețelele de socializare odată cu despărțirea, însă iată că ochii noștri nu scapă nimic, astfel că acum putem să vedem cum aceștia se urmăresc din nou pe Instagram, deci primul semn spre o posibilă împăcare.

Asta nu e tot, căci în prezent Lidia Buble se află într-o vacanță exotică, dar nu a ținut să precizeze și cu cine, dar cu cineva e sigur, asta pentru că i se face niște poze care mai de care mai se.xy.

Ceea ce am observat noi însă e faptul că în același timp și Harlys Becerra publică pe pagina sa de Instagram fotografii dintr-o locație la fel de exotică, care ar putea fi chiar cea în care s-a pozat și Lidia Buble.

Dacă lucrurile chiar stau așa, asta ar înseamna că Lidia Buble s-a întors în brațele actorului cubanez pe care l-a adus și în România într-o vizită de-a sa.

Ce spunea cântăreața de separarea de actor
Lidia Buble confirma în urmă cu doar câteva săptămâni că s-a produs despărțirea de actor, însă că în continuare e în relații bune cu el de prietenie. Ea spune că s-au separat din cauza distanței mari.

Totuși, în ciuda kilometrilor parcurși unul la celălalt, vedeta zicea că a fost o poveste frumoasă de iubire.

”În momentul în care ceva nu funcționează eu sunt de părere că trebuie să punem stop, niciodată nu există un singur vinovat, vina e de ambele părți. Distanța e o problemă, distanța într-o relație nu e cel mai bun lucru. Nu cred că asta contează, cine a pus punct, a fost o poveste frumoasă”, a spus Lidia Buble într-o emisiune TV.

BREAKING NEWS

Recent Posts

Anunț important pentru pensionari! Se pregătește o nouă majorare a pensiilor. Procentul avansat de ministrul Muncii

Pensionarii ar putea avea parte de o majorare a veniturilor începând cu prima zi a…

16 ore ago

Soțul meu îi verifica gura fiicei noastre în fiecare seară înainte de culcare și îi spunea:

— Magda, nu este ceea ce crezi! — Atunci dă-te la o parte! Am ridicat…

17 ore ago

În noaptea nunții, socrul i-a dat nurorii sale 3,5 milioane de lei și i-a șoptit

…în acea casă, bărbații care tocmai sosiseră nu veniseră să felicite mirii. Veniseră să recupereze…

18 ore ago

Autocar de copii, RĂSTURNAT! Sunt ZECI de victime…

Un accident rutier grav a avut loc vineri dimineață în estul Franței, în comuna Lent…

18 ore ago

Pensionarii din România primesc până la 500 de lei în plus în decembrie! Vezi dacă ești eligibil

O parte dintre pensionarii din România vor beneficia de un sprijin financiar suplimentar în luna…

18 ore ago

După 12 ani de relație, Bursucu și soția lui au luat o decizie radicală: : „Toată lumea își asumă astăzi câte ceva”

Cunoscut de toată lumea drept Bursucu, Adrian Cristea a devenit cunoscut la „Dansez pentru tine”,…

18 ore ago