Categories: Fără categorie

„Iau 26 de pastile pe zi. Urmează 80 de injecții”. Ce se întâmplă cu ADDA

La jumătatea lunii februarie, ADDA (30 de ani) anunța că urmează înceapă un tratament pe termen lung pentru Borelioză. Cântăreața a aflat că are această boală, după ce luni la rând a primit un diagnostic greșit din partea medicilor.

„Dragii mei, după un an jumatate de chin în care mi s-a pus diagnostic greșit și mi s-a dat tratament și mai greșit, am aflat într-un final adevărul. A fost nevoie să îmi paralizeze anumite părți ale corpului ca să fiu diagnosticată cu Borelioză și Bartonella- transmise de căpușe și țântari, ploșnite sau dacă te mușcă animale care au asta în sânge. Din pacate, inflamația și neurotoxinele au ajuns la creier, pentru ca nu s-a acționat la timp. Așa că urmează o perioadă de luptă și de tratament agresiv care durează în total un an și jumatate. Momentan sunt în pregătirea corpului pentru tratament”, a transmis ADDA în mediul online, în urmă cu mai bine de o lună.

Cântăreața a explicat, tot atunci, că simptomul evident pe care l-a avut de când s-a îmbolnăvit a fost senzația de amorțire a feței. Chiar dacă a menționat această problemă medicilor, ADDA a spus că a fost trimisă la psiholog în loc să se analizeze în detaliu simptomul ei.

ADDA a început tratamentul pentru Borelioză și a povestit, pe rețelele de socializare, în ce constă acesta și cum se simte ea acum. Artista a spus că momentan ia multe pastile, iar apoi vor urma și injecții, multe multe injecții.

„O lună și ceva de când îmi asortez pijamalele cu șosetele. Am trecut prin toate stările. Mental vorbind. Fizic, emoțional. Iau 26 de pastile pe zi și a început să devină o normalitate și nu o corvoadă. Urmează încă 4 luni de înghițit pastile și apoi 18 luni de injecții. 80 la număr. Mă simt puternică. Mă simt mai bine. În curând o să revin. Cu totul. Cu cea mai bună versiune a mea. Când am fost să cant la #weareone, m-am simțit că un copil care a primit o jucărie nouă. Am fost cea mai fericită. Cred că s-a și văzut. Refuz să mă gândesc la Gogutz (n.r. – cum a denimit ea virusul care o afectează). Refuz să mă simt cuvântul ăla care începe cu b și se termină cu olnava. Sunt vie! Și atâta timp cât am darul asta, o să trăiesc! Cu totul! Cu toate!”, a fost mesajul transmis de ADDA pe pagina sa de Instagram.

BREAKING NEWS

Recent Posts

Milia – micile puncte albe care apar pe piele și de ce nu trebuie să te sperie

Le vezi uneori în lumina naturală: mici umflături albe, rotunde, perfect netede, care apar sub…

32 de minute ago

❗S-a prelungit TERMENUL! Banii intră pe carduri…

Autor: Diana Bostan 06 nov 2026 Vești bune pentru profesori Profesorii care nu au primit…

14 ore ago

„Decât să mă minți…” La câteva luni după divorț, Codruța Filip a dezvăluit…

Codruța Filip pare să știe foarte bine ce își dorește de la un bărbat și…

17 ore ago

Cel mai iubit cuplu de la Mireasa, Antena 1 s-au despărțit.

În ultimele zile, pe internet au început să circule zvonuri despre despărțirea Amaliei și a…

18 ore ago