Categories: Fără categorie

Fetița credea că e o zi obișnuită, s-a întors liniștită și fericită de la școală, dar când a intrat în camera ei a auzit un sunet ciudat și a început să țipe. Uite ce făcuse mama ei cu puțin timp înainte

Totul s-a petrecut în SUA, unde o fetiță a primit ceea ce pare a fi cea mai frumoasă surpriză a vieții ei.

Atât de afectată a fost de ceea ce a făcut mama ei, încât a început să plângă în hohote cu lacrimi de fericire pură!

Copila se întorcea liniștită de la școală și credea că va fi o zi obișnuită, dar când a intrat în camera ei, a auzit un sunet straniu, care mai apoi s-a dovedit a fi nimic altceva decțt mieunatul unei pisici.

Pisica reprezenta cadoul pe care și-l dorise mereu, și pe care mama a fost de acord abia acum să i-l facă.

Impresionată până la lacrimi, fetița a început să plângă atunci când a luat puiul în brațe și l-a mângâiat.

Toată scena extrem de dramatică a fost filmată de către familia micuței. Filmulețul a impresionat mii de oameni din întreaga lume, și reprezintă, într-un fel, o lecție despre lucrurile mărunte și speciale pe care adulții nu mai sunt în stare să le aprecieze așa cum o fac copiii…

BREAKING NEWS

Recent Posts

Anunț important pentru pensionari! Se pregătește o nouă majorare a pensiilor. Procentul avansat de ministrul Muncii

Pensionarii ar putea avea parte de o majorare a veniturilor începând cu prima zi a…

17 ore ago

Soțul meu îi verifica gura fiicei noastre în fiecare seară înainte de culcare și îi spunea:

— Magda, nu este ceea ce crezi! — Atunci dă-te la o parte! Am ridicat…

18 ore ago

În noaptea nunții, socrul i-a dat nurorii sale 3,5 milioane de lei și i-a șoptit

…în acea casă, bărbații care tocmai sosiseră nu veniseră să felicite mirii. Veniseră să recupereze…

18 ore ago

Autocar de copii, RĂSTURNAT! Sunt ZECI de victime…

Un accident rutier grav a avut loc vineri dimineață în estul Franței, în comuna Lent…

18 ore ago

Pensionarii din România primesc până la 500 de lei în plus în decembrie! Vezi dacă ești eligibil

O parte dintre pensionarii din România vor beneficia de un sprijin financiar suplimentar în luna…

18 ore ago

După 12 ani de relație, Bursucu și soția lui au luat o decizie radicală: : „Toată lumea își asumă astăzi câte ceva”

Cunoscut de toată lumea drept Bursucu, Adrian Cristea a devenit cunoscut la „Dansez pentru tine”,…

18 ore ago