Categories: Fără categorie

Ea este profesoara de franceză din Argeș care a murit fulgerător, la doar 47 de ani! Cristina a lăsat un gol imens în inimile elevilor ei.

O profesoară de franceză din Argeș și-a dat ultima suflare subit, la 47 de ani.

Este doliu uriaș în Argeș, după ce Cristina, o profesoară de franceză în vârstă de 47 de ani, a trecut în neființă. Toți foștii săi colegi, dar și elevii, sunt acum în stare de șoc și nu își pot explica de ce femeia a pierit în acest mod fulgerător.Cristina Elena Gănțoi era profesoară de limba franceză la Școala Gimnazială „Virgil Calotescu” din Bascov, dar și mama a doi copii. Toți cei care au cunoscut-o au doar cuvinte de laudă la adresa sa și o descriu ca fiind un cadru didactic extrem de dedicat, dar și un exemplu de pasiune și profesionalism.

Comunitatea locală este în doliu, iar foștii colegi și elevi își strigă suferința pe rețelele de socializare, acolo unde au scris mai multe mesaje copleșitoare. Cristina s-a numărat printre cele mai apreciate cadre didactice din cadrul instituției școlare.

Acum, elevii cărora le-a insuflat pasiunea pentru limba franceză, dar și colegii săi, cărora le-a fost o prietenă de nădejde, se pregătesc să o conducă pe ultimul drum.

„Sufletul colegei noastre, doamna Profesoară Cristina Elena Gănțoi a plecat dintre noi lăsând în urmă o lumină ce nu poate fi uitată NICIODATĂ! Dumnezeu a vrut-o lângă el! Doamna profesoară Cristina Elena Gănțoi, a fost, poate, cea mai iubită dintre dăscălițe! Caldă, empatică, zâmbitoare, a reușit să modeleze sute de suflete, zeci de generații! Nu puține au fost momentele în care a creat amintiri de neuitat, a fost prietena tuturor!!!

Te vom iubi mereu, draga noastră profesoară – Cristina Elena Gănțoi! Dumnezeu să o ierte! Trupul neînsuflețit al doamnei profesoare se află la Capela Bisericii Mavrodolu din Pitești”,este mesajul transmis de reprezentanții Centrului de Documentare și Informare Bascov- Biblioteca școlară.

BREAKING NEWS

Recent Posts

ȘOC! Poștărița comunei, prinsă în fapt în timp ce făcea…

O poștăriță din Constanța este acuzată de delapidare, fals și uz de fals, după ce…

14 ore ago

Caz șocant în Constanța! O poștăriță a falsificat zeci de semnături pentru a încasa pensii și alocații

O poștăriță din Constanța este acuzată de delapidare, fals și uz de fals, după ce…

14 ore ago

Tragedie la școala din Botoșani: Un băiat de 14 ani a murit după ce s-a prăbușit la ora de sport

Un incident tragic a avut loc marți în sala de sport a Școlii Gimnaziale „Mihai…

14 ore ago

Tragedie la școală: Un copil de 14 ani din Botoșani a murit în timpul orei de sport

Un elev în vârstă de 14 ani a murit după ce s-a simțit rău și…

14 ore ago

Noi detalii din ancheta morții fulgerătoare a lui Marius. Românul a decedat pe un șantier naval din Italia

Marius se afla într-o încăpere cu prea puțin oxigen, murind în timpul unei verificări la…

2 zile ago

Jojo suferă cumplit, după ce a pierdut-o pe Garbo: „Astăzi mi s-a frânt inima la plecarea ei.”

Vedeta a dezvăluit ce s-a întâmplat, dat și ce lecții importante a învățat în ultimii…

2 zile ago