Cadavrele a doi tineri, de aproximativ 20 de ani, au fost descoperite într-o mașină parcată lângă Lacul Frumoasa. Polițiștii au găsit în autoturism și un pistol.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, prim-procurorul adjunct Dan Gîlcescu, a precizat că pistolul era de asomare, utilizat de obicei pentru animale.
Cadavrele prezentau urme de împușcare
Trupurile celor doi prezentau urme de împușcare. Potrivit procurorului, tinerii erau din județul Bacău și formau un cuplu din 2024. Ei plecaseră de acasă cu o zi înainte să fie găsiți morți.
Cazul a fost înregistrat ca dosar penal pentru omor, însă anchetatorii nu exclud nicio variantă, inclusiv crimă urmată de sinucidere. „S-a deschis dosar penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita. Se tratează ca și omor, nu excludem nicio variantă. Urmează să vedem împrejurările în care s-a produs”, a precizat Dan Gîlcescu.
În cursul zilei de joi urmează să fie efectuate necropsiile, pentru a se stabili cauzele exacte ale deceselor.
Anchetatorii au fost alertați de un cetățean care trecea prin zonă și a observat mașina parcată în zona împădurită, a mai arătat reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita.
Marius se afla într-o încăpere cu prea puțin oxigen, murind în timpul unei verificări la…
Vedeta a dezvăluit ce s-a întâmplat, dat și ce lecții importante a învățat în ultimii…
Luna decembrie aduce o nouă plată pentru pensionarii care au venituri lunare de până la…
Oana Lis a generat un val de reacții în mediul online după ce a publicat…
Fiica răsfățată a unui miliardar a împins menajera în piscină și a râs de ea…
Theo Rose este în doliu. O persoană dragă din familia artistei a decedat. Momente dificile…