Cum a murit, de fapt, Florin Condurățeanu? Abia acum s-a aflat. Ultima dorinţă a acestuia

Regretatul Florin Condurățeanu murit la vârsta de 71 de ani din cauza unui stop cardiorespirator. Înaintea tragicului eveniment, jurnalistul a filmat una dintre emisiunile sale. S-a aflat care au fost ultimele cuvinte ale celui poreclit Ţuţu şi cum a murit, de fapt, acesta.

Cum a murit regretatul jurnalist Florin Condurățeanu?

Ecaterina Andronescu a transmis că a vorbit cu fiul regretatului jurnalist. Potrivit declarației respective, Florin Condurățeanu a murit în brațele fiului său.

„L-am sunat pe Răzvan și mi-a confirmat că i-a murit în brațe. I-a venit rău de la muncă. Pentru mine a fost un fel de patriarh al jurnaliștilor”, a declarat Ecaterina Andronescu la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu.

Acestea au fost ultimele lui cuvinte

Ultimele sale cuvinte au fost transmite într-un editorial de pe jurnalul.ro: „De un secol, Rapid driblează plictiseala”.

„Rapid a sărbătorit cu o mulţime din jucători şi conducători 98 de ani de la înfiinţare. Iosif, antrenorul, şi fotbaliştii actuali au stat în cantonament că mai e un deget distanţă până începe campionatul şi ei abia, eroic, au revenit în prima ligă. De un secol nu e plictiseală în Giuleşti, la clubul Rapid, şi în toată suflarea iubitoare de patimile, isprăvile şi luptele Rapidului de a ţine trează legătura de suflet cu acest fenomen social, cu această stare de spirit. Rapid şi-a primit rapidiştii cu braţele deschise.

Un actor mare, nelipsit pe ecrane şi în spectacolele de revistă şi de teatru, Colea Răutu, nu avea unde să locuiască când a venit în Bucureşti. „Luni de zile am dormit în sala de sport a stadionului Rapid, mă culcam pe plasa de volei şi mă înveleam cu plasa de tenis!”. Colea Răutu a fost nelipsit în tribuna Rapidului, ploua peste el, cădeau fulgii iernii, se înmuiau stâlpii tabelei de scor de caniculă, Nea Colea îi încuraja pe fotbaliştii în vişiniu şi, când jucau prost, nu le striga nicio sudalmă, doar un cuvânt desumflat: „zarzavagiilor!”.

Acum o altă treabă spectaculoasă marca Rapid: echipa trebuia să execute al doilea cantonament în străinătate, dar a renunţat și continuă pregătirile la Poiana Braşov, ca 8 fotbalişti să poată să-şi dea bacalaureatul. Cu examenele fotbaliştilor a fost mereu nostimadă mare. Rică Răducanu, acest perpetuum mobile de haz, nu s-a prea epuizat învăţând la şcoală. Trebuia să dea examen la istorie și, ştiind cât e de iubit şi la Podul Grand, şi la naţională, activiştii de partid i-au spus că au aranjat să poată copia din cartea de istorie în timpul examenului, profesorii vor închide ochii. Subiectul era Comuna din Paris, evenimentul francez.

Trecuse o oră şi Rică nu scrisese nimic, deşi cotrobăia prin manualul de istorie ţinut sub bancă, pe genunchi. Profesorul supraveghetor a trecut pe lângă el: „Ce naiba faci, nu ai scris nimic, chiar putând să copiezi!”. La care Rică Tamango a avut o replică genială: „Domn’ profesor, nu-mi schimbaţi subiectul cu o comună de lângă Bucureşti, comuna asta din Paris n-o găsesc în carte!”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *