Anchetatorii olandezi cred că sunt aproape de a afla ce s-a întâmplat cu tezaurul dacic furat de la Muzeul Drents, Olanda. „Creierul” operațiunii – un bărbat de 36 de ani – urmează să fie audiat, fiind considerat singurul care știe unde se află coiful de la Coțofenești și brățările dacice.
Complicii săi au colaborat cu poliția și au descris în detaliu modul în care a fost planificat și executat jaful, însă niciunul nu cunoaște locul ascunzătorii. Potrivit anchetatorilor, obiectele ar fi ascunse într-o zonă din apropierea Olandei, iar furtul ar fi fost comandat de un grup interlop – clubul moto Hells Angels, interzis de instanță.
Bărbatul de 36 de ani nu a cooperat până acum și ar fi încercat să-i intimideze pe ceilalți suspecți, chiar în timpul audierilor. Jaful, comis la începutul anului, a fost descris de autorități ca fiind „ca în filme”.
„Creierul” jafului nu a vrut să colaboreze cu anchetatorii. El va fi audiat
Având în vedere că, din mărturiile avute până acum la dosar și, de asemenea, din toate datele obținute în urma cercetărilor, anchetatorii olandezi consideră că bărbatul de 36 de ani este cel care a ascuns tezaurul dacic într-un loc pe care doar el îl ştie, în apropierea Olandei.
Potrivit unor surse din anchetă, bărbatul ştia deja cui trebuie să-i vândă tezaurul, deoarece se merge pe ipoteza că jaful ar fi fost comandat chiar de un grup de interlopi, un club moto interzis de instanţă, numit Hells Angels, mai precizeaza sursa citată.
Bărbatul este singurul care nu a colaborat până acum cu anchetatorii, ba chiar ar fi încercat să îi facă și pe complicii săi să tacă, având o reacție agresivă chiar în camera de anchetă față de unul dintre tinerii care este arestat în acest moment.
Marius se afla într-o încăpere cu prea puțin oxigen, murind în timpul unei verificări la…
Vedeta a dezvăluit ce s-a întâmplat, dat și ce lecții importante a învățat în ultimii…
Luna decembrie aduce o nouă plată pentru pensionarii care au venituri lunare de până la…
Oana Lis a generat un val de reacții în mediul online după ce a publicat…
Fiica răsfățată a unui miliardar a împins menajera în piscină și a râs de ea…
Theo Rose este în doliu. O persoană dragă din familia artistei a decedat. Momente dificile…