Prezentatorul emisiunii „Batem palma” de la Pro TV, Cosmin Seleși, a trecut prin clipe tensionate după ce a resimțit dureri neașteptate și a fost nevoit să meargă de urgență la spital. Deși se află în afara oricărui pericol, medicii rămân precauți și îi monitorizează atent starea de sănătate.
Cosmin Seleși le-a povestit jurnaliștilor cum s-a simțit și a explicat că, pentru moment, filmările pentru „Batem palma” sunt suspendate, pentru a-i permite recuperarea completă.
„Am o problemă de sănătate care m-a luat puțin prin surprindere. Uneori, viața îți mai dă câte o palmă și te aduce cu picioarele pe pământ. Din fericire, am ajuns la medic relativ repede, iar acest lucru a contat foarte mult. Am avut câteva dureri care m-au îngrijorat și am decis să merg la spital fără să mai aștept, iar acum mă felicit pentru această decizie”, a spus prezentatorul pentru ProTV.
Deși starea sa este stabilă, medicii sunt rezervați în privința evoluției: „În prezent mă simt bine. Medicii sunt încă rezervați în privința evoluției, dar urmez un tratament și sperăm să rezolvăm problema fără să fie nevoie de o intervenție chirurgicală. Am mare încredere în echipa medicală care mă îngrijește, iar medicii noștri sunt extraordinari și știu exact ce au de făcut. Va urma, cel mai probabil, și o perioadă de recuperare, în funcție de cum evoluează lucrurile în perioada următoare”.
Mesaj pentru telespectatori
Cosmin Seleși le-a transmis și un mesaj fanilor emisiunii: „Filmările sunt în pauză pentru moment, însă vreau să le transmit telespectatorilor să stea liniștiți: nu scapă de mine așa ușor. Le mulțumesc din suflet că ne urmăresc zi de zi și că sunt alături de această emisiune! Faptul că show-ul se bucură de audiențe atât de mari ne motivează și mai mult. Mulțumesc și echipei extraordinare alături de care lucrez! Fără toți acești oameni, nimic din toate acestea nu ar fi posibil”.
Marius se afla într-o încăpere cu prea puțin oxigen, murind în timpul unei verificări la…
Vedeta a dezvăluit ce s-a întâmplat, dat și ce lecții importante a învățat în ultimii…
Luna decembrie aduce o nouă plată pentru pensionarii care au venituri lunare de până la…
Oana Lis a generat un val de reacții în mediul online după ce a publicat…
Fiica răsfățată a unui miliardar a împins menajera în piscină și a râs de ea…
Theo Rose este în doliu. O persoană dragă din familia artistei a decedat. Momente dificile…