Oleg, un tânăr ucrainean care a venit în România după ce țara sa natală a fost invadată de către Rusia, a rămas pur ți simplu șocat de preţurile din supermarketurile şi restaurantele din România.
Ucraineanul susține că ar fi mâncat aproape o lună în ţara natală din banii pe care i-a plătit în România doar pentru o cină.
„Aveţi preţuri ca în Elveţia, mai mari şi ca în Franţa, nu aş putea trăi aici. N-am înţeles cum o pot face românii care sunt plătiţi cu 300 de euro. Noi avem salarii şi mai mici, dar nu avem preţurile din România. La Kiev ar fi fost revoltă dacă se întâmpla asta”, a spus ucraineanul. El a povestit că a mâncat împreună cu soţia într-un restaurant din Cluj şi a suferit un adevărat şoc când a primit nota de plată.
„Am calculat vreo 70 de euro echivalentul în lei, dar de banii ăştia mâncam aproape o lună acasă, în Ucraina. Iar dacă mergeam într-un restaurant acasă, am fi plătit poate şi de 10 ori mai puţin. E scumpă, tare scumpă România şi nu înţeleg cum pot trăi oamenii săraci de aici cu aşa preţuri”, a mai spus bărbatul citat de Adevărul.
Pe drum am văzut întâmplător cum fiica mea, împreună cu nepotul meu, cerșea îmbrăcată în…
O tânără în vârstă de 21 de ani, din Turda, județul Cluj, a fost găsită…
Autor: Diana Bostan 06 nov 2026 Vești bune pentru profesori Profesorii care nu au primit…
Codruța Filip pare să știe foarte bine ce își dorește de la un bărbat și…
În ultimele zile, pe internet au început să circule zvonuri despre despărțirea Amaliei și a…
Un accident grav de autobuz a avut loc, vineri dimineață, în regiunea Ain din Franța.…