Categories: Fără categorie

Ce meserie ciudată are Maria Pitică. Din ce face bani logodnica lui Oase, de fapt

Maria Pitică și Oase sunt câștigătorii concursului Power Couple 2026, iar după multe probe în care au demonstrat determinare și ambiție, premiul de 50.000 de euro a devenit al lor. Totuși, mulți se întreabă ce făcea Maria Pitică înainte să participe la competiție, iar jobul ei este mai complicat decât credem. În competiție, aceasta a dat dovadă de concentrare, iar în viața de zi cu zi, atunci când muncește, se pare că pe lângă concentrare, Maria trebuie să aibă o creativitate sporită, dar și o răbdare prezentă în tot timpul în care își desfășoară activitatea.

Maria Pitică și Oase au joburi diferite, dar care se aseamănă printr-un singur cuvânt – creativitate. În timp ce Oase este un maestru al dansului hip-hop, Maria este artist vizual. Practic, toată activitatea ei se învârte în jurul transpunerii unei povești. Dacă soțul ei, Oase, se folosește de mișcări și muzică pentru a se exprima, Maria utilizează diverse forme de exteriorizare: de la arta digitală până la crearea unor experiențe într-un spațiu.

Modelarea realității

Maria Pitică este un artist vizual. Adică, aceasta se folosește de diferite mijloace de artă digitală și imagini sau videoclipuri pentru a expune realitatea într-un mod artistic. Conturează frumosul sau urâtul, pe care le expune într-o manieră proprie, lăsându-l pe privitor să adapteze creația în funcție de percepția proprie. Recent, Maria a lansat o expoziție în care principala atracție a fost o creație intitulată „FEMEI DIN MIEZUL NOPȚII”:

Maria înglobează un izvor de creativitate. Este un artist vizual care, prin lucrările sale, arată lumii punctul comun dintre trăirile interioare, experiențele proprii și viața intimă. Mai mult de atât, creațiile acesteia nu se opresc doar la ilustrații făcute din creion, design grafic și modelare 3D.

Maria se ocupă și de design și textile, de la crearea conceptului și până la prelucrarea artei textile sau a instalațiilor complexe. Acest lucru a motivat și decizia cuplului în ceea ce privește folosirea banilor câștigați după concurs – crearea Proiectului „MATTELIER”, un atelier de creație în care Maria va expune obiecte ceramice create chiar de ea, sub numele de „Cups Collection”:

Vor fi cheltuiți, într-un fel sau altul. Cred că premiul a venit într-un moment potrivit pentru noi! Am tot așteptat și am muncit pentru noi în ultima perioadă, dar am luat-o și pe un drum nou împreună. Ne-am logodit, iar eu mi-am început afacerea. Acum o să o pun pe picioare!, a declarat Maria Pitică după terminarea concursului.

BREAKING NEWS

Recent Posts

Noi detalii din ancheta morții fulgerătoare a lui Marius. Românul a decedat pe un șantier naval din Italia

Marius se afla într-o încăpere cu prea puțin oxigen, murind în timpul unei verificări la…

16 ore ago

Jojo suferă cumplit, după ce a pierdut-o pe Garbo: „Astăzi mi s-a frânt inima la plecarea ei.”

Vedeta a dezvăluit ce s-a întâmplat, dat și ce lecții importante a învățat în ultimii…

18 ore ago

Oana Lis, glumă ironică pe internet despre Viorel Lis: „E frig azi, Viorel s-a ascuns în sarcofag”

Oana Lis a generat un val de reacții în mediul online după ce a publicat…

23 de ore ago

Theo Rose, în doliu! Unchiul artistei, salvator ISU, a murit

Theo Rose este în doliu. O persoană dragă din familia artistei a decedat. Momente dificile…

23 de ore ago