Categories: Fără categorie

Ce le cere Călin Georgescu românilor să facă sâmbătă, 14 martie

Călin Georgescu a transmis un mesaj neobișnuit, marți, după ieșirea din sediul Poliției Buftea. Dacă până acum suveranistul acuza clasa politică de diverse lucruri, de această dată a vorbit despre nevoia unor acțiuni concrete pentru protejarea mediului și refacerea fondului forestier din România.

Acesta a spus că nu mai este momentul doar pentru declarații sau promisiuni, ci pentru implicare directă în protejarea naturii și în refacerea patrimoniului natural al țării.

„Până acum s-au manifestat cuvintele credinței, însă a venit vremea să arătăm acțiunile credinței. Pentru că de 35 de ani ne-au răstignit pădurile, credința și adevărul în societate”, a spus Georgescu.

De ce propune Georgescu o zi dedicată plantării arborilor

Călin Georgescu a anunțat organizarea unei inițiative civice pentru sâmbătă, 14 martie, zi în care românii sunt încurajați să planteze arbori în diferite zone ale țării.

Acesta a explicat că orice spațiu disponibil poate deveni locul unei mici acțiuni de împădurire, fie că este vorba despre curți personale, terenuri din jurul școlilor sau zone din apropierea drumurilor.

„Să sădim pomi fructiferi din sămânță românească, oriunde se poate: în curtea proprie, la școală, la biserică, la margine de drum, la râu, sau în livada unei mănăstiri. Când sădești un pom, dai viață țării și dai credință lui Dumnezeu.”, a spus Georgescu, potrivit Știripesurse.

Unde va participa Călin Georgescu la acțiunea de împădurire

Georgescu a anunțat că va fi prezent personal sâmbătă, la ora 12:00, la Sfânta Mănăstire Căldărășani, unde se va desfășura o acțiune de refacere a livezii mănăstirii.

El i-a invitat pe toți cei interesați să participe la această inițiativă: „Vă chem unii cu alții într-o lucrare, și noi toți cu Dumnezeu. Dumnezeu ajută pe cei care se ajută singuri.”

În ultimii ani, tema protejării pădurilor a devenit tot mai prezentă în dezbaterea publică din România, pe fondul controalelor privind exploatările forestiere și al campaniilor civice pentru împădurire. Mai multe organizații de mediu au atras atenția asupra necesității extinderii suprafețelor împădurite și a implicării comunităților locale în astfel de inițiative.

BREAKING NEWS

Recent Posts

Noi detalii din ancheta morții fulgerătoare a lui Marius. Românul a decedat pe un șantier naval din Italia

Marius se afla într-o încăpere cu prea puțin oxigen, murind în timpul unei verificări la…

12 ore ago

Jojo suferă cumplit, după ce a pierdut-o pe Garbo: „Astăzi mi s-a frânt inima la plecarea ei.”

Vedeta a dezvăluit ce s-a întâmplat, dat și ce lecții importante a învățat în ultimii…

13 ore ago

Oana Lis, glumă ironică pe internet despre Viorel Lis: „E frig azi, Viorel s-a ascuns în sarcofag”

Oana Lis a generat un val de reacții în mediul online după ce a publicat…

18 ore ago

Theo Rose, în doliu! Unchiul artistei, salvator ISU, a murit

Theo Rose este în doliu. O persoană dragă din familia artistei a decedat. Momente dificile…

19 ore ago