Press "Enter" to skip to content

Calendar ortodox pentru iunie 2020. Urmează patru sărbători cu cruce roşie

În plină pandemie de coronavirus, mulți dintre noi avem tendința să ne aplecăm mai mult ca oricând spre divinitate, în speranța că astfel vom reuși să treacă cu bine peste această perioadă critică, în care întreaga omenire se confruntă cu una dintre cele mai mari amenințări din istoria sa. În plus, luna iunie se apropie cu pași repezi și nu aduce doar primăvara, ci și patru mari sărbători marcate cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox.

Calendar ortodox pentru iunie 2020. Ne așteaptă patru sărbători importante
Concret, acestea sunt: Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile), Lunea Sfântului Duh (Sfânta Treime), Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Vă propunem să

le explicăm pe rând, pentru a înțelege cât mai bine importanța fiecăreia dintre ele, precum și obiceiurile pe care trebuie să le respectăm cu sfințenie.

După 40 de zile de la Sărbătorile Pascale, credincioșii ortodocși prăznuiesc Înălțarea Domnului, prilej cu care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât să se săvârșească pomenirea tuturor eroilor neamului nostru. Conform calendarului din 2020, Pogorârea Sfântului Duh va fi sărbătorită pe data de 7 iunie.

Sfânta Treime a fost așezată imediat după praznicul Înălțării, când s-a descoperit oamenilor și Sfântul Duh, pentru a arăta că mântuirea oamenilor este lucrarea lui Dumnezeu, Unul după ființă, dar care are trei fețe sau ipostasuri, Tatăl, Fiului și Duhul Sfânt.

După Pogorârea Sfântului Duh la cincizeci de zile de la Învierea Domnului (Sfintele Paști), la Ierusalim s-a întemeiat prima comunitate creștină și a luat ființă Biserica. În Biserică, omul intră prin botez, una dintre cele Șapte Sfinte Taine, care se face în numele Sfintei Treimi. Sfânta Treime se sărbătorește în 2020 pe 8 iunie.

Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul se sărbătorește pe 24 iunie și este cunoscută în popor sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia, Elisabeta, mama sa, fiind descendentă a seminţiei lui Aaron.

Naşterea prorocului Ioan s-a petrecut cu şase luni înaintea naşterii lui Iisus și a fost vestită de îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său.

Sfinții Petru și Pavel sunt considerați patronii sistemului Penitenciar din România, întrucât aceștia și-au mărturisit credința în Hristos chiar și în temniță. Sunt considerați patronii celor care au greşit şi au puterea să recunoască. Potrivit calendarului ortodox 2020, aceasta sărbătoare va fi pe data de 29 iunie.

Sărbătorile însemnate cu cruce neagră în calendarul ortodox
În afară de principalele sărbători, marcate în calendat cu cruce roșie, trebuie să ținem seama și de cele cu cruce neagră, chiar dacă acestea nu impun anumite tradiții și obiceiuri. Închinăm o rugăciune către sfinţii pomeniţi în ziua respectivă, dar putem lucra în mod obișnuit, fără niciun fel de restricții.

Sărbătorile religioase însemnate cu cruce neagră în Calendarul ortodox Iunie 2020 sunt:

2 iunie – †) Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava;
4 iunie – †) Sf. Mc.: Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel;
22 iunie – †) Sf. Ier. Grigorie Dascălu, Mitr. Ţării Româneşti;
24 iunie – †)Sf. Ier. Niceta de Remesiana (Dezlegare la peşte)
30 iunie – †) Sf. Ier. Ghelasie de la Râmeţ scrie fanatik.ro

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *