Categories: Fără categorie

Calculator vârstă pensionare. Tabelul pe care trebuie să îl salveze românii

Pensia este unul dintre cele mai interesante subiecte din ultima vreme, mai ales de când se vorbește despre majorări. Cei care lucrează deja de mult timp vor să știe cât mai au până când ies la pensie, iar anumite calculatoare și tabele realizate de specialiști vin în ajutorul lor și le răspund la mai multe întrebări. Află cum poți descoperi la ce vârstă ieși la pensie, precum și luna și ziua exactă.

Există mai multe tipuri de pensii, de care toți oamenii ar trebui să știe. Astfel, acestea sunt:

pensia pentru limită de vârstă;pensia anticipată;pensia anticipată parţială;pensia de invaliditate;pensia de urmaş.

În ceea ce privește pensia pentru limită de vârstă, oamenii pot afla când ies exact la pensie cu ajutorul unui calculator, pe care îl pot consulta aici. Mai mult, există și unele tabele pe care le găsim peste tot pe internet, unde, în funcție de vârsta noastră, putem verifica în ce zi, lună și an suntem gata să ne depunem dosarul de pensie.

Pensia pentru limita de vârstă se acordă celor care îndeplinesc două criterii importante: atingerea vârstei standard de pensionare și a stagiului minim de cotizare. Pentru femei, vârsta standard de pensionare este de 63 de ani, începând din 2020, iar pentru bărbați, de 65 de ani. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani atât în cazul femeilor, cât și în cel al bărbaților. De asemenea, stagiul complet de cotizare este, conform legii, de 35 de ani atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Conform legii, persoanele care au lucrat în condiții speciale și deosebite, într-un mediu de lucru precar și riscant, precum și cei din poliție, armată, navigație și aviație, pot ieși la pensie mai devreme cu 15-20 de ani. Condiția este vârsta minimă pe care o au în momentul respectiv să fie de 45 de ani. Respectivele categorii de persoane sunt:

Posturile din unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;Posturile din cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii;Posturile din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;Posturile din aviaţia civilă, pentru personalul navigant;Posturile din sectoarele care utilizează materii explozive, pulberi și muniții;Posturile din sectorul artistic prevăzute în anexa nr. 4 din lege (balerin, dansator, acrobat, jongler, clovn, călăreț de circ, dresor de animale, solist de operă, cascador, instrumentist).

BREAKING NEWS

Recent Posts

Cristina Bâtlan a spus „DA” din nou! Imagini exclusive de la căsătoria civilă a juratei de la „Imperiul Leilor”

Cristina Bâtlan s-a căsătorit civil joi, 5 noiembrie 2026, alături de partenerul ei, Traian. Evenimentul…

14 ore ago

Cristina Bâtlan și-a spus „DA” în fața ofițerului stării civile! Imagini exclusive de la cununia „leoaicei” din Imperiul Leilor

Cristina Bâtlan s-a căsătorit civil joi, 5 noiembrie 2026, alături de partenerul său Traian. Ceremonia…

14 ore ago

Incident rutier cu trei victime, în județul Satu Mare! O persoană a rămas încarcerată

Autor: Laura Macovei 05 nov 2026 Trei persoane au fost vătămate joi după-amiază, în urma…

14 ore ago

Breaking NEWS! Oana Roman internată de urgență

Oana Roman a fost internată de urgență miercuri seară, 4 noiembrie 2026, după ce a…

14 ore ago

„O să acționez legal!”😮Daniela vrea să-l dea în JUDECATĂ pe Valentin pentru…

În ediția de vineri a emisiunii matrimoniale „Casa iubirii”, Daniela îl va amenința pe Valentin.…

15 ore ago

Veste importantă pentru pensionari! Pensiile ar putea crește de două ori în 2027

Anul 2027 ar putea aduce schimbări importante pentru milioane de pensionari din România, după o…

15 ore ago