Capitala Ucrainei a trecut printr-o noapte deosebit de dificilă, după ce a fost ținta unor valuri succesive de rachete și drone care au provocat distrugeri importante în mai multe zone rezidențiale.
Mai multe blocuri de locuințe au fost afectate, iar bilanțul provizoriu indică numeroase victime, conform Observatornews.
Care este bilanțul victimelor
Potrivit informațiilor transmise de presa locală, 13 persoane și-au pierdut viața, iar alte 86 au fost rănite în urma loviturilor.
De asemenea, echipele de intervenție au reușit să salveze șapte persoane de sub dărâmături.
Atacul a durat mai multe ore, iar deflagrațiile au fost auzite în repetate rânduri în diferite cartiere ale orașului. Martorii au descris scenele de panică, iar locuitorii s-au adăpostit în stațiile de metrou sau în spațiile subterane, în încercarea de a se proteja de bombardamente.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski avertizase anterior asupra riscului unui atac de amploare și anunțase că revine de urgență la Kiev.
„Ştim că (Vladimir) Putin pregăteşte această lovitură masivă asupra Ucrainei de ceva timp deja”, a declarat el, făcând apel la ucraineni „să fie mai prudenţi pentru a se proteja”, a spus el în cadrul unei conferinţe de presă din Irlanda, miercuri.
Ce au declarat autoritățile ucrainene
După atac, reprezentanți ai administrației locale au confirmat amploarea distrugerilor și numărul mare de victime.
„O dată în plus, duşmanul vizează deliberat zone rezidenţiale şi ucide civili. Pagubele sunt considerabile şi numărul răniţilor este important, incluzând copii”, a postat responsabilul administraţiei militare a capitalei ucrainene Timur Tkacenko pe Telegram.
Autoritățile militare au precizat că atacul a vizat simultan mai multe regiuni din jurul capitalei, folosind diferite tipuri de armament.
„În timpul nopţii, duşmanul a lansat un atac masiv asupra regiunii Kiev utilizând drone de atac, rachete balistice şi rachete de croazieră”, a declarat Mikola Kalaşnik, responsabil al administraţiei militare a regiunii Kiev pe Telegram.
Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a confirmat că una dintre clădirile afectate adăpostea servicii medicale de urgență, iar mai mulți angajați au fost răniți.
„Cinci profesionişti din domeniul sănătăţii au fost răniţi în districtul Şevcenkivskii.
Unul dintre ei, un lucrător pe ambulanţă, este într-o stare critică”, a spus el.
De asemenea, oficialii locali au relatat că în unele zone incendiile au afectat clădiri înalte, iar echipele de intervenție au continuat căutările pentru persoane posibil prinse sub ruine.
A fost unul dintre cei mai energici proprietari de afaceri din Arizona, omul din spatele…
O tânără româncă în vârstă de 27 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier…
Am cumpărat mereu carne din același magazin de încredere. Cunosc acel loc de mulți ani…
La ordinul mamei unui miliardar, toate servitoarele din conacul lor trebuiau să-și țină fețele acoperite…
Zi importantă în familia lui Paul Nicolau, cunoscut drept Pescobar! Afaceristul și Lavinia își unesc…
💫 „Ea credea că va avea doar gemeni… dar ceea ce a spus medicul a…