Astrologul Cristina Demetrescu, despre zodiile afectate de „Superluna sângerie”: ‘Vine cu un impact puternic’

Miercuri este eclipsă de Lună sau „superluna sângerie”, așa cum este cunoscută de astronomi. Este prima astfel de eclipsă din acest an și, spun specialiștii, una dintre cele mai puternice. Este un eveniment care vine cu schimbări bruște și provocări. Astrologul Cristina Demetrescu a explicat, luni, la Antena 3 cum suntem afectați de acest fenomen.

“Este o lună plină, dar și o eclipsă, se produce pe zodia Săgetătorului, este o Lună aproape de Pământ, de aceea se va vedea destul de mare, spectaculoasă, și vine în primul rând cu un impact în emoțiile oamenilor care simt nevoia de libertate. Săgetătorul se asociază cu această nevoie de libertate, de a călători, Săgetătorul este un semn care guvernează planul internațional.

Dincolo de impactul puternic pe care poate să-l aducă la nivel internațional, și probabil că vom mai auzi de evenimente care pot marca drumurile și libera circulație a oamenilor, vine cu această nevoie de a ne delimita sau a ne detașa de ce ne-a ținut captivi în ultimul an și jumătate.

Care sunt zodiile cele mai afectate de eclipsa de Lună

“Toate zodiile sunt afectate, absolut toate zodiile o resimt. Probabil Săgetătorii și cei născuți în a cincea zi de Săgetător, undeva pe data de 26 noiembrie, dar toate zodiile sunt impactate și poate chiar anumite categorii, cei care călătoresc, de exemplu, sunt afectați, cei care învață, studenții, pentru că Săgetătorul guvernează universitățile. Sunt multe destine profesionale care vor coti, de aici înainte”, a spus Cristina Demetrescu, la News Hour with CNN.

Singura eclipsă totală de lună din acest an va avea loc în 26 mai, în același timp cu „superluna sângerie”, momentul din an în care Luna este la cea mai mică distanță de Pământ, potrivit Space.com.

Din păcate ea nu va fi vizibilă de la noi din țară, pentru că se va produce la prânz, însă va putea fi urmărită în Australia, sud-estul Asiei, Canada, mare parte din SUA și America Centrală.

Luna plină va părea mai mare decât de obicei, doarece se va afla la perigeu (cea mai apropiată distanță de Pământ). În momentul în care va intra în conul de umbră al Pământului, va avea o culoare roșiatică.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *