Press "Enter" to skip to content

Ana Maria a fost înmormântată în sicriu alb. Tânăra polițistă, condusă pe ultimul drum cu onoruri militare

Tânăra poliţistă arsă de vie în accidentul din Brăila a fost condusă pe ultimul drum.

Ana Maria a fost înmormântată cu onoruri militare.

Zi extrem de grea pentru toți cei care au cunoscut-o pe Ana-Maria.

Cu lacrimi în ochi, sute de oameni – familie, colegi și prieteni – și-au luat rămas bun de la tânăra de 21 de ani, al cărei vis din copilărie a fost să devină polițistă.

Ana-Maria Manea, care marți seară și-a găsit sfârșitul într-un accident teribil la Brăila, a fost înmormântată într-un sicriu alb, în cimitirul din curtea bisericii aflată în satul natal, Dedulești.

Slujba religioasă a avut loc în biserica din orașul Ianca.

 

Ana Maria a ars de vie în autospeciala de poliție

Reamintim că poliţiştii brăileni Ana Maria Manea, 21 de ani, şi Mihai Bara, 45 de ani, care se aflau în patrulare la volanul unui autoturism Dacia Logan au murit în urma unui grav accident rutier produs, marți seară, la Şuţeşti.

Mihai ar fi pierdut controlul asupra volanului şi a intrat cu mașina într-un copac, moment în care autospeciala a izbucnit în flăcări.

Nici Ana Maria, nici colegul ei de patrulă nu au avut nicio șansă, arzând de vii în mașină.

Trupurile celor doi au fost găsite carbonizate, în interiorul maşinii.

Poliţista era angajată în cadrul IPJ Brăila de doar 5 luni, iar Mihai Bara mai avea doar 1 an până la pensie

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *