În jur de 3,8 milioane de minori există în România, la momentul actual, iar aceştia sau părinţii acestora primesc diferite sume de bani, sub forma unor alocaţii, astfel încât sumele respective să ajute la creşterea copiilor sau să-i încurajeze pe aceştia să exceleze la învăţătură sau să nu abandoneze şcoala.
Alocaţii 2025. În acest moment, în România sunt în jur de 3,8 milioane de minori, iar cei mai mulţi dintre aceştia sau părinţii lor primesc diferite sume de bani ca ajutoare, sume care pornesc de la 292 de lei, cât este alocaţia pentru creşterea unui minor care are mai mult de doi ani.
În acest moment, statul acordă un ajutor financiar de 292 de lei pentru creşterea unui minor care are mai mult de doi ani. Suma este mai mare, 719 lei, în cazul minorilor care au până în doi ani sau a minorilor cu handicap.
Alocațiile de stat pentru copii nu vor fi majorate, ca urmare adoptării unei ordonanțe de urgență la finalul anului trecut. Deși Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunțase în 2024 o majorare de 10.4% a alocațiilor de stat pentru copii, începând cu 1 ianuarie 2025, acest lucru nu se va mai aplica, iar alocațiile vor rămâne neschimbate.
Potrivit Ordonanței Trenuleț, OUG 156/2024, intrată în vigoare pe 31 decembrie 2024, valoarea alocațiilor de stat pentru copii va rămâne neschimbată pe parcursul anului 2025, menținându-se la nivelul acordat în luna noiembrie 2024.
În prezent, alocațiile de stat pentru copii sunt următoarele și vor rămâne aceleași pe tot parcursul anului 2025:
Anul trecut, ANPIS a anunțat o majorare de 10.4% a alocațiilor de stat pentru copii, începând cu 1 ianuarie 2025, ceea ce ar fi adus o creștere de 75 lei pentru copiii sub doi ani și de 31 lei pentru cei cu vârsta peste doi ani. Astfel, alocațiile ar fi crescut după cum urmează:
O poștăriță din Constanța este acuzată de delapidare, fals și uz de fals, după ce…
O poștăriță din Constanța este acuzată de delapidare, fals și uz de fals, după ce…
Un incident tragic a avut loc marți în sala de sport a Școlii Gimnaziale „Mihai…
Un elev în vârstă de 14 ani a murit după ce s-a simțit rău și…
Marius se afla într-o încăpere cu prea puțin oxigen, murind în timpul unei verificări la…
Vedeta a dezvăluit ce s-a întâmplat, dat și ce lecții importante a învățat în ultimii…