Cei doi tineri au rămas blocați în mașina distrusă aproape complet de foc, fără posibilitatea de a se salva. Prietenii lor, aflați pe bancheta din spate, au reușit să iasă din autoturism în ultimele momente, însă au fost grav răniți, notează bzi.
Potrivit primelor informații, autoturismul circula cu viteză mare în apropiere de Focșani, iar într-o curbă șoferul ar fi pierdut controlul direcției. Mașina a derapat și s-a izbit violent de un cap de pod. La scurt timp după impact, vehiculul a luat foc.
Localnicii ajunși printre primii la fața locului spun că totul s-a petrecut în câteva secunde și că flăcările au cuprins rapid autoturismul. Unele persoane care au asistat la scenele dramatice susțin că în zonă s-ar fi aflat și alte mașini, existând suspiciunea unei curse între tineri, însă anchetatorii urmează să stabilească exact ce s-a întâmplat.
Citește si: Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
În autoturism se aflau patru persoane. Alex și Miruna nu au mai putut ieși dintre fiarele mașinii, însă cei doi pasageri din spate au reușit să se autoevacueze înainte ca incendiul să se extindă complet.
„În autoturism se aflau patru persoane. În urma impactului, conducătorul auto și pasagera aflată pe locul din dreapta față, o tânără de 20 de ani, din municipiul Focșani, au decedat carbonizați. Totodată, cei doi pasageri aflați pe bancheta din spate, un tânăr de 20 de ani, din municipiul Focșani și o tânără de 19 ani, din localitatea Bălești, au reușit să se autoevacueze, fiind răniți și preluați de echipajele medicale”, a transmis IPJ Vrancea.
Fata de 19 ani a fost transportată cu elicopterul la Spitalul Floreasca din București, iar celălalt tânăr a ajuns direct în sala de operație, medicii încercând să îi stabilizeze starea.
Moartea celor doi tineri a provocat un val de durere în rândul apropiaților și al celor care îi cunoșteau. Prietenii și familiile lor au început să posteze mesaje emoționante pe rețelele sociale, încă șocați de vestea primită.
Luna decembrie aduce o nouă plată pentru pensionarii care au venituri lunare de până la…
Oana Lis a generat un val de reacții în mediul online după ce a publicat…
Fiica răsfățată a unui miliardar a împins menajera în piscină și a râs de ea…
Theo Rose este în doliu. O persoană dragă din familia artistei a decedat. Momente dificile…
Mă numesc Martha. Am 56 de ani, iar soțul meu, Robert, are 59. Locuim în…
A fost unul dintre cei mai energici proprietari de afaceri din Arizona, omul din spatele…