Actrița de teatru și film, regizoarea și pedagoga Adriana Piteșteanu a murit la vârsta de 90 de ani, pe 2 septembrie 2026. Anunțul a fost făcut de Uniunea Teatrală din România (UNITER), care a transmis un mesaj de omagiu pentru artistă.
Adriana Piteșteanu s-a născut la 28 august 1936 și a avut o activitate îndelungată în lumea teatrului, atât ca actriță, cât și ca regizoare și pedagog.
UNITER o descrie ca fiind „un fin observator al comportamentelor umane” și „un iscusit descoperitor al emoțiilor celor cu care intra în contact”.
„Am aflat cu tristețe că ne-a părăsit doamna Adriana Piteșteanu, actriță de teatru și film, regizoare și pedagog extraordinar de teatru. Un fin observator al comportamentelor umane, un iscusit descoperitor al emoțiilor celor cu care intra în contact. Un om cald, plin viață, care va rămâne în amintirea breslei teatrale românești”, a transmis UNITER într-o postare pe Facebook.
Cei care își doresc să-i aducă un ultim omagiu Adrianei Piteșteanu pot merge pe 4 și 5 septembrie la Biserica Răzoare, de pe Drumul Sării nr. 119.
Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 11.00, la aceeași biserică.
„Dumnezeu să o odihnească!”, a transmis UNITER.
Două aeronave F-18 au fost ridicate de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogalniceanu după ce…
Tragedia a lovit din nou familia Rățoi, care a trecut prin momente cumplite. Alexandru, polițist…
O asistentă medicală din Marea Britanie, Penelope Williams, este protagonistă într-un caz șocant după ce…
Ce au constatat medicii la scurt timp după ce Ella Vișan a suferit un accident…
O femeie româncă de 35 de ani a fost găsită fără viață în locuința sa…
Călin Georgescu a petrecut prima sa noapte în Arestul Central din București, unde este reținut…