Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Actrița Adela Mărculescu, despre drama cumplită a familiei sale: „Un adevărat măcel. Bunicii mei au fost salvați de un turculeț pe care-l crescuseră pe lângă ei”/ Nici viața sa nu a fost lipsită de suferință!

Adela Mărculescu este una dintre cele mai emblematice și rafinate prezențe ale scenei românești. Cu o carieră ce se întinde pe mai bine de șase decenii, actrița a cucerit publicul prin talentul său desăvârșit și o frumusețe atemporală. Însă, dincolo de luminile reflectoarelor, actrița ascunde o dramă cumplită, care i-a marcat viața.

Cu peste 25 de filme în palmares și sute de roluri memorabile, Adela Mărculescu rămâne un model de demnitate și profesionalism. Astăzi, ea privește în urmă cu recunoștință, considerând că tot ce a trăit, atât succesul pe scenă, cât și dramele personale, a contribuit la forța și profunzimea care o definesc ca artistă.

Drama cumplită prin care a trecut familia Adelei Mărculescu

Adela Mărculescu povestește foarte multe despre copilărie și despre originile sale în cartea biografică scrisă de Ion Moldovan, „Adela: Tot ce mi-am dorit”. Este pentru prima dată când face astfel de mărturisiri. Unele dintre cele mai impresionante sunt și cele despre bunica maternă, Malama, care era grecoaică.

Povestea bunicii materne pe care spune că a moștenit-o foarte mult și la trăsăturile fizice, a impresionat-o pe Adela Mărculescu foarte mult și i-a marcat copilăria.

„Malama a venit în România împreună cu soțul ei, Nicolae Banos, în 1916, dintr-o mică localitate din Asia Mică, pe lângă Troia, descoperită în secolul trecut de Schliemann, fugind de turci. S-au întâmplat lucruri groaznice. Bunicii mei, ca să vezi, au fost salvați de un turculeț pe care-l crescuseră pe lângă ei”, îi spune Adela Mărculescu autorului cărții.

„Seara, târziu, le-a spus cu disperare: «Să nu vă prindă zorii aici. În depărtare e un vapor să vă ia. Vă duc eu cu barca…». Au luat în fugă ce-au apucat, o biblie de la 1847, câteva bijuterii, aflate și astăzi la noi, la Olguța, păstrătoarea de toate cele, câteva fleacuri, cât mai puține, și au plecat”, a mai spus Adela Mărculescu.

„Cu ceilalți membri ai familiei care nu au reușit să plece ce s-a întâmplat?”, o întreabă autorul biografiei.

„A fost o nenorocire. Un adevărat măcel. Prăpăd, ce mai! Un frate al bunicii a fost ucis. Alți membri ai familiei s-au salvat, care cum au putut, stând ascunși ori fugind încotro au văzut cu ochii”, a răspuns actrița.

Adela Mărculescu a fost căsătorită de două ori

Adela Mărculescu a fost căsătorită de două ori. Prima sa căsnicie a fost cu regizorul Miron Niculescu, însă cea de-a doua, cu actorul Emerich Schäffer, a fost cea care i-a marcat profund destinul.

„Ce se spune sunt, de multe ori, legende mai frumoase sau nu. Și noi, care suntem mai în fața oamenilor, noi, care deseori îi ajutăm prin ceea ce facem să-și aleagă propriile visuri, noi suntem, așadar, principalii eroi. Atât vreau să spun: nu am făcut și nu fac compromisuri cu viața mea, cu scena mea.

E una și aceeași pentru un actor! Nu ne discreditați, oameni buni, nu ne desființați! Amoruri în lumea teatrului n-am avut! Prietenii adevărate, puternice… da. Carmen Stănescu și Damian Crâșmaru, eternul meu partener de succese!

S-or fi țesut povești pe lângă? Nu știu, dar m-ar amuza. Ne-ar amuza! Pe toți trei! Iar cu Miron Niculescu m-am măritat după ce am intrat în Teatrul Național. De ce s-a destrămat? Simplu, cum se întâmplă toate în viață. Simplu. Atât”, povestea actrița într-un interviu mai vechi.

„A fost o iubire profundă”

Cu al doilea soț, actorul Emerich Schäffer, Adela Mărculescu a trăit o poveste de dragoste adevărată, despre care ar fi sperat să reziste până la finalul vieții. Emerich a decis să se stabilească în Germania în 1977. Adela Mărculescu avea 39 de ani când s-au despărțit. S-au revăzut în 1999, cu puțin timp înainte ca actorul să moară.

„A fost o iubire profundă, cu multă, multă prietenie la mijloc, făcută parcă să reziste. Erau vremurile prea tulburi și greu de suportat pentru un neamț născut și crescut în România, cu frați dincolo. Nebunia și vraja Occidentului l-au cuprins.

A plecat. Eu n-aș fi făcut-o pentru nimic în lume. Ce s-a întâmplat acolo nu știu. Atâta pot să spun: bolnav, pe patul de moarte chiar, a venit în țară. Ne-am văzut, ne-am vorbit, ne-am bucurat și întristat totodată”, a spus actrița.

Emmerich Schäffer declara, la rândul său:

„Pentru mine cea mai grea meserie mi se părea a fi cea de actor. Și cum întotdeauna mi-au plăcut obstacolele care-ți pun la încercare voința, temeritatea, am ales-o. Duritatea îmi este proprie. Sunt adeptul lui Rousseau, când spune să nu-ți fie rușine de defectele tale, de incapacitățile tale fundamentale. Și apoi complexul artistic se compune și din defecte.”

În același interviu, actrița a fost întrebată cine o așteaptă acasă:

„Fizic, nimeni. Dar sora mea e aproape. Vorbim adeseori la telefon. Și apoi, cei dragi mie, de dincolo… Mă veghează din ramele lor, cuminți și răbdători. Ca să le simți iubirea, nu-i nevoie să-i ai lângă tine tot timpul. Nu se poate. Nu e în firea lucrurilor. Dar iubirea părinților rămâne în sufletul tău. Și al lor.”

Mai multe din Fără categorieMai multe articole în Fără categorie »

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *