Locuitorii din județul Tulcea au primit din nou, luni dimineață, în jurul orei 8.50, un mesaj RO-Alert prin care au fost avertizați asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian, în contextul atacurilor desfășurate de Rusia asupra infrastructurii din Ucraina.
UPDATE 09.50 MApN confirmă incidentul
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a confirmat detectarea luni, 27 iulie, a unei ținte aeriane în apropierea graniței cu Ucraina, la est de Sulina. În urma incidentului, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au fost ridicate de urgență de la sol pentru monitorizarea situației.
Potrivit MApN, ținta aeriană a fost detectată de sistemul radar, iar la ora 08:53 două aeronave F-16 din cadrul Bazei 86 Aeriene Fetești au decolat pentru supravegherea și monitorizarea evoluției acesteia.
Anterior, la ora 08:47, Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care a transmis un mesaj RO-Alert locuitorilor din județul Tulcea.
Conform Ministerului Apărării, ținta a evoluat pentru o perioadă scurtă în spațiul aerian național, după care a trecut din nou frontiera, îndreptându-se spre teritoriul Ucrainei.
La scurt timp după ieșirea acesteia din spațiul aerian românesc, au fost raportate explozii pe teritoriul ucrainean.
UPDATE 09.35 Drona ar fi ieșit din spațiul aerian românesc
O dronă ar fi pătruns pentru scurt timp în spațiul aerian al României, ceea ce a determinat ridicarea de la sol a avioanelor F-16 ale Forțelor Aeriene Române. Aeronavele militare nu au mai apucat să deschidă focul, deoarece drona a părăsit rapid spațiul aerian național.






Fii primul care comentează