Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Polițistă din Vâlcea prinsă în timp ce făcea…

O polițistă de la Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a fost filmată în timp ce spăla geamurile la serviciu.

Imaginile s-au viralizat rapid în mediul online, iar conducerea instituției a început o anchetă internă. Femeia nu purta echipament de protecție în momentul în care curăța geamurile, iar conform fișei postului, aceasta nu ar fi trebuit să efectueze astfel de activități.

O polițistă este anchetată de șefi după ce a fost surprinsă ștergând geamurile instituției. O polițistă din Vâlcea a ajuns virală în mediul online după ce a fost filmată în timp ce curăța geamurile instituției la care lucrează.

Femeia a fost văzută la unul dintre etajele clădirii, ieșită pe fereastră, în încercarea de a șterge geamul pe exterior. Imaginile surprinse de un trecător arată că polițista de la IPJ Vâlcea purta uniformă, iar în acel moment nu era echipată corespunzător pentru a se proteja de un posibil risc.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea va lua măsuri în acest caz. Polițista va fi cercetată disciplinar. Potrivit conducerii IPJ Vâlcea, conform fișei postului, aceasta nu ar fi trebuit să efectueze astfel de activități și nici să se aplece în afara ferestrelor, precizează digi24.ro.

Mai multe din Fără categorieMai multe articole în Fără categorie »

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *